Începuturi…bunicul și darul Sfântului Ilie

Deși aveam în minte întâmplările și micile povestioare ale bunicului din perioada când a redescoperit albinele, am ținut foarte mult să îi fac o vizită, pentru a scrie mai autentic și din perspectiva mai mult a bunicului. Încântat și bucuros de întrebare, bunicul îmi spune încă o dată povestea…

Nu știu cum sunt alți bunici, dar bunicul meu, la vârsta de 96 de ani, are o memorie atât de bună, povestind cu lux de amănunte încât parcă a trăit recent cele povestite, și nicidecum cu ani sau zeci de ani în urmă!

Prima amintire care mă leagă de bunicul din perspectiva albinelor, este la cămara unde am găsit butoiul de miere de Floarea Soarelui, tipul acela de butoi din aluminiu în care se depozita și transporta laptele (așa era metoda de depozitare atunci…). De fiecare dată când îl vizitam pe bunicul, dădeam fuga în cămară și deschideam butoiul și luam o lingură uriașă de miere. Era atât de parfumată încât toată cămara mirosea a miere și ceară!

Probabil că lucrurile nu sunt întâmplătoare pentru că atunci când făceam eu vizitele în cămară la butoiul cu miere, bunicul nu mai avea albine de câțiva ani buni. Cele 30 de familii de albine, le pierduse pe toate într-o singură iarnă datorită unui parazit al albinelor necunoscut la acel moment în România. 

Peste ani buni mai târziu are să se întâmple un eveniment neașteptat, care îi va schimba viața bunicului și ulterior o va influența și pe a mea!

Era zi de sărbătoare, ziua Sfântului Ilie. În acea zi auzise bunicul un zgomot cunoscut, iar acel sunet discret l-a făcut să cerceteze cu atenție fenomenul. Indiciile l-au condus către bolta viței de vie, exact în zona unde așezase întâmplător un stup gol care adăpostise cu ani buni în urmă, albine!

-Dar cum sa fie ceea ce mintea îi tot spunea? Nu aveau cum să fie albinele cele care scoteau acel zumzet, pentru că acel stup din lemn avea intrarea închisă! (se gândea bunicul…)

Analizând mai bine situația, observă cum pe sub capacul stupului circulau ieșind și intrând câte o albină (bunicul îmi povestește și îmi spune că acele albine i-au lăsat impresia că adunau propolis), însă mare i-a fost mirarea când a deschis acel stup închis, având plăcuta surpriză să găsească în interior un roi de albine proaspăt instalat. Acel zgomot misterios era redat de micile albine care își făceau zborul de recunoaștere în apropierea noii case!

Mi-am dorit ca bunicul să îmi repovestească întâmplarea de Sf. Ilie, pentru că sigur mai erau detalii pe care nu mi le-a mai spus înainte! Așa că, auzind din nou povestea, mai aflu ceva nou, ce îi scăpase bunicului…

Cu o zi înainte de a descoperi roiul, vărul meu Cătălin și fratele meu Claudiu, fiind rugați de bunicul să culeagă corcodușele din spatele casei, nu au prea vrut, motivând că sunt albine acolo. Însă bunicul i-a încurajat spunându-le că acele albine probabil colectează propolisul de pe crengi. 

Doar după descoperirea roiului în stupul de sub boltă, a făcut legătura că de fapt roiul înainte de a-și descoperi noua casă a stat provizoriu pe una din crengile corcodușului!

Mi-a povestit cu lux de amănunte cum a descoperit că albinele au găsit o gaură în partea de sus a stupului și cum s-au strecurat albinele, știa și avea clar în minte imaginea cum erau așezate albinele, într-un colț al cutiei goale pe partea din față!

În acel an, tot spre finalul verii, a mai prins un roișor pe care l-a pus într-un stup mai mare, iar în acel stup încăpător a adus și roiul prins de Sf. Ilie, hrănindu-i până toamna târziu cu mierea pe care o avea de ani buni în cămara mea preferată. I-a pus împreună, fiind despărțiți doar de un placaj, astfel încât albinele celor doi roi să nu se întâlnească, dar în schimb să își cedeze căldură de la unul la altul pentru a suporta mai ușor perioada friguroasă din timpul iernii!

Și pentru că albinele au parcurs iarna în condiții bune sub supravegherea atentă a bunicului, în următorii ani a reușit să își mărescă numărul de stupi care adăposteau albine…

Așa că bunicul, în zi de mare sărbătoare, ziua Sfântului Ilie, primește a doua șansă și își regăsește și retrăiește dragostea pentru albine.

Silviu Matei,

Fratele cel mare.